La drum impreuna

By Sarah Dessen

Release : 2020-12-10

Genre : Fiction for Young Adults, Books, Young Adult

Kind : ebook

(0 ratings)
Auden nu mai doarme de mult nopțile. De când au divorțat părinții ei – sau de când au început să se certe, nici ea nu-și mai aduce aminte. Acum are ocazia să petreacă o vară lipsită de griji alături de tatăl ei și noua lui familie, în frumosul orășel de la malul mării unde locuiesc aceștia. O slujbă la un magazin de modă o introduce pe Auden în lumea fetelor: discuții, prietenii, iubiri neîmpărtășite. Nu prea a avut parte de astfel de relații, pentru că a fost prea ocupată să fie fiica perfectă în ochii mamei ei, care nu accepta nimic mai puțin decât perfecțiunea. Dar fata îl întâlnește pe Eli, un băiat singuratic, misterios, insomniac la fel ca ea, care îi devine ghid în oraș, noapte de noapte. Cei doi pornesc la drum împreună, Auden ca să se bucure de adolescența care i-a fost refuzată, iar Eli ca să poată depăși vina pe care o simte pentru moartea unui prieten.

„Acest roman surprinde esența verii, ca un prag de aur între regretele trecute și viitorul necunoscut.“ The Washington Post

„Cititorilor le va face plăcere să parcurgă observațiile pline de substanță ale lui Auden – acest roman este una dintre realizările lui Dessen.“ Publishers Weekly

advertisement